Plateea, sau Plataea, a fost un oraș-stat din Grecia antică aflat în partea sud-estică a Beoției, la sud de Teba. A rămas celebră, printre altele, ca fiind locul în care s-a dat Bătălia de la Plateea din 479 î.Hr., în urma căreia o alianță a polis-urilor grecești a învins forțele expediționare persane ale lui Xerxes I. Această victorie decisivă a grecilor a determinat sfârșitul războaielor medice.
În timpul primei invazii persane, dintre celelalte polisuri grecești, numai Plateea a avut curajul să trimită un contigent în sprijinul Atenei, atacată de către perși. În Bătălia de la Maraton, alături de cei 10.000 de atenieni au luptat și 1.000 de plateeni. Temuta armată persană a fost atunci, pentru prima oară, învinsă în luptă de către hopliții greci.
Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea
Adresă 32200, Greece
Coordonate 38°13'15.217" N 23°16'25.429" E