Take Ionescu a fost un om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de cel de-al 29-lea prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieții a folosit mai multe nume, pentru ca odată cu intrarea în viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu.
Dumitru Ioan a fost al doilea fiu al familiei de negustori din Ploiești, Gheorghe și Eufrosina Ioan, care a mai avut alți trei copii: Constantin, Toma și Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, după absolvirea căruia își continuă studiile în Franța, unde absolvă Facultatea de Drept a Universității din Paris, la care obține și titlul de Doctor în Drept cu mențiunea „magna cum laude”, cu teza „De la condition de l'enfant naturel dans la legislation romaine”. Întors în țară a ales să devină avocat, înscriindu-se în baroul de Ilfov.
Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Take_Ionescu
Coordonate 44°56'20.174" N 26°1'15.32" E